„Un matematician care nu-i cât de cât poet nu poate fi un adevărat matematician” (Karl Weierstrass)
ARAD. Colegiul Economic Arad a fost, recent, gazda unei delegaţii de 23 de elevi şi 3 profesori de la Liceul “Jean Piaget” din Neuchatel, Elveţia. Schimbul cultural între cele două licee a împlinit zilele acestea 21 de ani.
ARAD. Colegiul Economic Arad a derulat, recent, împreună cu partenerul ENAIP Italia, proiectul Leonardo da Vinci „Carieră în turism”, categoria People on Labour Market. Beneficiarii proiectului au fost 14 profesori de specialitate de la Colegiul Economic Arad.
Peste zece tone de material pirotehnic și o persoană reținută de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în urma unei acțiuni care a presupus percheziții în șase locuri din județul Arad.
Polițiștii și Jandarmii arădeni au desfășurat în ultimele zile câteva acțiuni în cadrul cărora au oferit daruri celor aflați în nevoie.
ARAD. Marile lanțuri de magazine și hypermarketuri au program special de funcționare în perioada sărbătorilor de iarnă, în unele zile fiind închise complet sau având program mai scurt față de obicei.
ARAD. Recent, în Serbia, a avut loc o gală internațională de Jiu Jitsu brazilian, în care au fost puse la bătaie Centuri Canniball Submission Series.
Daniel Cherecheși continuă să surprindă, organizând fără cusur un alt turneu juvenil.
HODMEZOVASARHELY. Ultimul concurs al anului la care a participat secţia de înot a Clubului Sportiv Şcolar Gloria Arad, coordonată de prof. Sebastian Lucaci, a fost „Cupa de Iarnă” din Ungaria.
ARAD. O statistică interesantă despre numărul spectatorilor prezenţi la jocurile din Superligă în primele 21 de etape ale sezonului 2025-2026, ne arată că UTA şi, implicit, publicul arădean, ocupă un loc ... de play-off.
2
Noii miniștri din Guvernul Bolojan - Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) - au depus jurământul de învestitură, marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni.
1