În aşteptarea congreselor din acest an, apele
în cele două partide mari din România se
învolburează tot mai tare, lupta surdă
pentru putere ameninţându-le în egală
măsură cu scindări spectaculoase.
„A murit Cosmin” - mi-a spus sec vocea de la
celălalt capăt al firului. Ştiam că,
mai devreme sau mai târziu, voi primi această
veste. Dar parcă tot nu eram pregătită
să o aflu.
„Disperare” este cuvântul de ordine al aproape întregii societăţi româneşti la ora actuală, dominând individul, familia, grupul, comunitatea, clasa etc.
Nu ratăm nici o ocazie de a ne lăuda cu fotbalul
nostru mioritic, cu formidabila lui ascensiune din ultimii
ani. O victorie, întâmplătoare, în
„Champions League” e suficientă pentru a
ameninţa Europa: Venim !
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.