Premierul ungar Viktor Orban a declarat, într-un interviu publicat marţi de săptămânalul francez Le Point, că a propus un compromis pentru deblocarea ajutorului financiar al UE pentru Ucraina, dar iniţiativa sa nu a fost bine primită la Bruxelles, care i-a răspuns printr-un "şantaj", referindu-se la un articol din Financial Times care descrie un plan european de a sabota economia Ungariei dacă aceasta nu acceptă sprijinul pentru Ucraina în forma deja cerută de Comisia Europeană, plan pe care aceasta din urmă l-a negat, dar pe care liderul de la Budapesta îl consideră autentic, relatează agenţiile Reuters, France Presse şi MTI.
Bruxellesul urmăreşte cu „mare atenţie” cazurile de corupţie în achiziţiile pentru armata ucraineană
Comisia Europeană urmăreşte cu „mare atenţie” cazurile de corupţie detectate de autorităţile ucrainene în achiziţiile pentru armată şi nu are „nicio îndoială” că Kievul va efectua o anchetă „adecvată”, relatează EFE.
Comisia Europeană a anunţat miercuri deblocarea a 10,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune ce revin Ungariei, cu o zi înaintea unui summit european la care premierul ungar Viktor Orban ameninţă că se va opune lansării negocierilor de aderare cu Ucraina şi unui ajutor financiar al UE de 50 de miliarde de euro destinat Kievului, relatează agenţiile France Presse şi DPA.
Local
Director al Serviciului de Ambulanță Județean Arad în anii 1990-începutul anilor 2000, dr. Vladimir Câmpeanu a condus instituția timp de 17 ani.
Local
O persoană a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina, pe strada Eugen Popa din municipiul Arad.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
Local
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.
UT Arad
Arădenii au prelungit înțelegerea cu fotbalistul kenyan până în vara anului 2028!
Local
Congresul PNL a contribuit la clarificarea situației partidului, consideră Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
1
Local
Traficul greu va fi interzis atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale și pe autostrăzi, din cauza valului de căldură.