ARAD. Jumătate din cheltuielile salariale ale companiilor care creează cel puțin 20 de locuri de muncă va fi suportată de stat. Aceasta este vestea bună pentru companii anunțată de către deputatul arădean Dorel Căprar.
ARAD. Judeţul nostru este unul dintre cele preferate de oamenii de afaceri germani care vor să investească în România. Afirmaţia a fost făcută de noul ambasador al Germaniei la Bucureşti, Werner Hans Lauk, situaţia explicându-se prin numărul (mai) mare de vorbitori de limbă germană din zonă.
ARAD. De şase ani a avut nevoie Aradul pentru a reuşi să iasă din zona judeţelor cu salarii sub media naţională. Viitorul, însă, pare să aducă veşti cât se poate de bune în acest sector, salariul unui arădean urmând să îşi continue traiectoria ascendentă şi în următorii ani, potrivit prognozelor economice.
ARAD. Marile companii arădene nu au reuşit să intre în topul celor mai profitabile companii din ţară. Potrivit unui top realizat de Ziarul Financiar, Aradul nu are nicio companie printre primele 50 din ţară, chiar dacă la nivel de judeţ şi municipiu există societăţi de renume şi cu impact pe piaţa economică.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
2
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.