Prinse în calendarul competiţional al federaţiei de specialitate, două întreceri care ar fi suscitat un real interes în rândul pasionaţilor sporturilor cu motor din judeţul nostru au fost amânate. Motivul este legat de pandemia de COVID-19, Federaţia Română de Motociclism Viteză – for condus de arădeanul Cristian Mureşan - luând decizia amănării lor pentru a doua parte a anului.
ARAD - 7 competiţii de tenis va găzdui Aradul în 2010 în încercarea de a rămâne în lumea bună a sportului alb.
România
Femeia de 58 de ani a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
Local
În timpul unui flagrant, organizat de polițiștii de frontieră pentru a prinde mai mulți migranți și călăuzele acestora, doi dintre oamenii legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Aceștia au fost transportați de îndată la Spitalul Județean din Timișoara.
2
Local
Listele oficiale de candidați atât pentru Primăria Arad, Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean au fost depuse la birourile electorale.
România
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de o platformă locală de livrare, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită.
ARADON Sport local
Vicecampioana României merge pe continuitate pe bancă, cu tehnicianul care a dus-o în finala LNBF.