ARAD. Alături de ei, alți doi membri ai comunității academice a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad au devenit cetățeni de onoare ai comunei Șiria: Prea Sfinția Sa Emilian Crișanul și prof.univ.dr. Moț Ghiocel au primit acest titlu în cadrul ceremoniilor organizate cu ocazia celei de a XVI-a ediții a Zilelor Comunei Șiria.
Local
În acest context, Poliția Locală reamintește arădenilor principalele obligații legale prevăzute de actul normativ menționat.
Local
Afișarea informațiilor de interes public atinge nivelul maxim de transparență la instituția arădeană.
Local
Profesorii din cadrul Liceului Teoretic din Pâncota protestează la ore cu banderole albe, „un semnal de alarmă privind situația din sistem”.
Local
Expozițiile pot fi vizitate la Complexul Muzeal Arad – Palatul Cultural, cu intrarea dinspre Parcul Copiilor, până în data de 22 februarie 2026
Local
În Arad și Bihor, în zona Munților Apuseni, ar fi fost descoperite zăcăminte de metale rare.
Local
Consilierul județean Ioan Ulici a fost indicat de avocata Adriana Mihaela Georgescu drept persoana care ar putea să îl scape de dosare pe omul de afaceri Jean-Paul Tucan.