
O familie cu șapte suflete a rămas fără un acoperiș deasupra capului chiar la început de an. Un incendiu izbucnit pe 4 ianuarie le-a distrus căminul și i-a lăsat pe drumuri. Acum, comunitatea face apel la unitate, la solidaritate, chiar primarul din Buteni – Mircea Braiți, încercând să-i mobilizeze pe cei care pot dona.

În scopul prevenirii evenimentelor care pot umbri sărbătorile de iarnă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad a dispus măsuri suplimentare de protecție pe linia securității la incendiu, la obiectivele care reunesc un număr mare de participanți. Astfel, de la începutul lunii decembrie inspectorii de prevenire au intensificat controalele la spațiile de cazare si alimentație publică care organizează mese festive cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Local
ARAD. După ce s-au pensionat pe capete, temându-se că ar putea rămâne fără pensii speciale, judecătorii din România au început să facă cale întoarsă și, din tineri pensionari, să se ceară înapoi în magistratură.
România
Propunerea legislativă "2 Mai", iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă miercuri la Camera Deputaţilor şi va intra pe traseul legislativ, a anunţat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.
1
Local
ARAD. Europarlamentarul arădean Gheorghe Falcă susține că „aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va reprezenta un câștig geostrategic major pentru o Europă puternică și unită”.
Local
ARAD. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea anunță semnarea de către administrațiile locale din județul Arad a unor noi contracte în cadrul Programului Anghel Saligny. Trei localități au semnat contracte în valoare totală de peste 36 de milioane de lei.
ARADON Sport local
ARAD. Revenit „în iarbă” în competiţia internă, arbitrul arădean Ovidiu Hațegan încă aşteaptă o delegare ca central în competițiile europene.
Local
ARAD. Studenții din anul I de studiu, de la toate specializările, au început anul universitar cu o agendă încărcată. Orarul a fost structurat altfel pentru cei mai proaspeți studenți, aceștia având programate mai multe vizite și întâlniri, în cadrul „Săptămânii acomodării”, prin grija Biroului de Studenți Străini.
Local
Doi dintre hoți vor avea de executat pedepse de un an și șase luni, un altul va avea de executat o pedeapsă de doi ani și două luni, iar „cel mai pedepsit” va sta patru ani și șase luni în spatele gratiilor.
Local
„Școala Părinților” este un proiect de voluntariat derulat de CCIA, IPJ și IȘJ Arad.
Mapamond
Doi polițiști de frontieră din punctul de trecere Ártánd, corespunzător vămii Borș, au fost încătușați de mascați și ulterior arestați sub acuzația de luare de mită.