ARAD - În acest sfărșit de săptămână, mai precis în zilele de 19 și 20 noiembrie va avea loc un eveniment deosebit pentru iubitorii de muzică populară, lăutărească dar și rock și folk.
Arad - Sâmbata seara, cunoscutul artist a fost prezent pentru un frumos concert, la club Nerv. Pavel a cântat mai bine de o oră melodii de pe albumele sale, amintiri din copilărie; I, II şi III, dar şi de pe viitorul volum IV.
ARAD - Un cvintet a susţinut un concert în plină stradă, pe Bulevardul Revoluţiei, în faţa Hotelului Ardealul.
ARAD.Evenimentul de la Filarmonică este realizat în colaborare cu Consulatul General al Italiei.
ARAD. Filarmonica de Stat din Arad dedică, în primul concert al lunii noiembrie, un medalion marelui compozitor german Johann Sebastian Bach.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5