Un bărbat de 34 de ani, din Arad, a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce a încălcat ordinul de protecție care fusese emis pe numele său. De altfel, în cauză a fost întocmit și un dosar penal. Arădeanului, prin ordinul de protecție, i se interzicea apropierea la o distanță mai mică de 100 de metri de locul de muncă al fostei concubine, interdicție pe care nu a respectat-o.
ARADON Sport local
Aradul a fost reprezentat de delegatul de joc FRF, Roxana Lasc.
Local
Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat conferința cu tema „Tradiții Universale”.
Local
Cu toate că vremea nu le-a fost neapărat alături, aproximativ 50 de arădeni au luat parte, zilele trecute, la turul „Aradul sub semnul Dragonului”, organizat de Asociația Turism Alternativ.
Local
Câteva zeci de reprezentanţi ai companiilor arădene, investitori şi consultanți în domeniul energiei au participat la conferinţa: Smart Energy.
Local
ANM a emis un cod galben de avertizare, valabil până la ora 10:00. Ceața determină o vizibilitate redusă sub 200 de metri și izolat chiar sub 50 de metri.
ARADON Sport local
„Se ciocnesc” cele mai în formă echipe de Liga 3 din județul nostru, Unirea și Viitorul.
UT Arad
ARAD. Sâmbătă, de la ora 12.00, UTA va disputa un meci amical, unul ieșit din tipare, deoarece s-a ales un adversar mult superior față de ceea cu ce ne-am obișnuit noi.
2
Local
Cardul european de asigurări sociale de sănătate asigură asistenţa medicală necesară într-o ţară UE.
România
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a transmis un comunicat oficial prin care face precizări după sesizările legate de echipamentul medical purtat în afara unității, după ce mai mulți medici ai unității au fost surprinși în uniformele medicale pe stradă.
3