ARAD. Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Aradului, primele opt parohii care vor avea parte de preoţi noi încă din acest an sunt: Curtici I, Arad-Centru IV, Șagu, Micalaca Nouă, Chișineu Criș I, Mâsca, Cruceni, Pâncota I.
Marele premiu este un Crăciun de vis pentru două persoane la Hotel Parc din Moneasa.
Cardiologia, chirurgia toracică, ATI şi medicina de urgenţă sunt specialităţile în care se fac angajări.
Ești elev al Liceului Tehnologic „Iuliu Maniu”?! Acum e momentul să faci un cadou celui mai bun profesor din școală. Propune-l și apoi votează-l și va intra cu siguranță în competiția finală de pe municipiu. De premii ne ocupăm noi. Până luni la amiază puteți face nominalizările și apoi se trece la vot. Cel mai bun, cel mai apreciat să câștige!
Chintoan Simona este cel de al doilea profesor care intră în competiţia finală pe municipiu a celor mai populari profesori. Profesor de matematică la Colegiul Economic, Chintoan Simona a fost votată de 222 de ori, ceea ce reprezintă un procent de 30% din cei 738 de votanți care au participat la concursul inițiat de www.aradon.ro.
România
Inflația ar trebui să scadă treptat în acest an, fără alte pusee inflaționiste și spre sfârșitul anului ar trebui să se apropie de 4%, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Ştiri sportive
Boberii Mihai Cristian Tentea și George Iordache au reușit cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 34 de ani, locul 5 în proba de bob-2 masculin, marți seara, la Milano-Cortina.
Local
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.
ARADON Sport local
MOGOŞOAIA. După ce Andreea Şuşcă, Ovidiu Haţegan, Mircea Ardelean şi Cristian Căşuţ au trecut cu brio peste testele susţinute cu loturile de arbitrii din primele două eşaloane ale fotbalului românesc, la rând au venit „cavalerii fluierului” din Liga 3 şi cei care aspiră la acest statut.