ARAD. Un post pentru următorii trei ani este scos la concurs de Compania de Transport Public Arad. Funcţia de administrator al societăţii din subordinea Consiliului Local Municipal şi a Consiliului Judeţean, urmează să fie ocupată de cel ce va reuşi să se impună în concursul de la mijlocul acestei luni.
METZ. Circuitul mondial al junioarelor a avut programat, în week-end-ul trecut, o nouă etapă, gazdă fiind oraşul francez Metz. Printre participante s-au aflat două reprezentante ale CS Municipal Arad, Bernadett Balint şi Bianca Crişan, care însă nu au reuşit să parcurgă un traseu prea lung.
ARAD. Au fost desemnați norocoșii câștigători ai concursului organizat de Aradon și Club Renaissance, pentru concertul BUG Mafia, din 16 martie.
BUCUREȘTI. Campionatul Național de aruncări lungi a prilejuit atleților arădeni de la CS Municipal o recoltă bogată. Ultima ispravă a venit în concursul juniorilor II, proba de aruncare a suliței, Denis Both obținând titul de vicecampion național, cu rezultatul de 60.29 metri. Tot în proba de aruncare a suliței s-a evidențiat și Raul Rusu, care a devenit campion național la juniori I, cu o performanță de 64.72 m, și la tineret, cu 67.37 m, în întrecerea seniorilor obținând medalia de argint.
Marele premiu este un week-end de vară pentru două persoane la Hotel Parc din Moneasa.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad și a unor oameni de bine, Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost adusă și în acest an la Arad.
1
Mapamond
Două distrugătoare americane au început sâmbătă o operațiune de „stabilire a condițiilor” pentru îndepărtarea minelor amplasate de Iran în apele Strâmtorii Ormuz, a anunțat Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), transmit agențiile Reuters și EFE.
UT Arad
ARAD. Deși a fost suspendat, Adrian Mihalcea a avut dreptul, după meciul cu FC Botoșani, câștigat cu 3-1, să apară la flash-interviul de la final.
Mapamond
Noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, se recuperează în continuare după rănile grave la față și la picioare suferite în atacul aerian care i-a ucis tatăl în prima zi a războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează sâmbătă agenția Reuters, citând trei persoane neprecizate despre care afirmă că ar face parte din cercul apropiat al noului ayatollah.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a atacat verbal din nou țările care i-au respins solicitarea de a efectua singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea acestui coridor esențial pentru exportul petrolului și gazului din Golful Persic, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Tunurile au tăcut sâmbătă pentru prima dată în ultimul an în războiul dintre Rusia şi Ucraina, odată cu un armistiţiu de Paşte, care nu are însă şanse de a fi prelungit, relatează agenţia EFE.
Mapamond
Statele Unite, Iranul și Pakistanul au început sâmbătă la Islamabad discuții trilaterale menite să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat Casa Albă, transmite AFP.
România
Rezultatele extragerilor duble din data de 11-04-2026 sunt următoarele: