După disputarea a patru runde, marele maestru sârb Aleksander Kovacevic conduce solitar cu 4 puncte din tot atâtea posibile la Arad Open. El este urmat de un grup masiv de jucători cu 3,5 puncte, printre care se găsesc și favoriții turneului, Zubov și Istrățescu dar și jucătorul clubului Vados, maestrul internațional Adrian Petrișor.
Un arădean va conduce reprezentativa Marii Britanii la Campionatul Mondial de canoe-polo! Competiţia este programată între 29 august - 4 septembrie, la Siracusa (Italia), iar arădeanul este nimeni altul decât Adrian Budurean, antrenorul fostelor campioane de baschet West Petrom (la masculin) şi Univ. Goldiş ICIM Arad (la feminin).
România
Președintele PNL, prim-ministrul Ilie Bolojan, i-a transmis miercuri președintelui Nicușor Dan faptul că își asumă în continuare mandatul de premier.
Local
În timpul unei vizite de Crăciun în satul lor din Ungaria, un frate și o soră se confruntă cu schimbarea şi nostalgia.
Local
Locul de deputat vacantat după plecarea dintre noi a lui Dan Artimon a fost ocupat de Ciprian Vărșan.
Local
Un bărbat din Lipova și-a bătut fiica după ce fata de 15 ani „ar fi purtat o discuție cu un băiat, iar în cadrul acelei conversații ar fi râs la o glumă a acestuia”.
Local
Șase proiecte educaționale, însumând 250.000 de lei, vor fi finanțate prin Fundația Comunitară Timișoara.