După lucrări de relocare a magistralei de apă, acum pasajul de pe centură obligă şi mutarea conductelor de gaz.
ARAD. Cei de la E.ON Gaz Distribuţie anunţă că mai multe străzi din municipiul Arad vor rămâne fără gaz luni şi marţi. Asta pentru că vor fi finalizate lucrările de modernizare a conductei de gaze naturale care deserveşte consumatorii din Micălaca.
ARAD. În cartierul Glogovăţ din Vladimirescu a fost finalizată introducerea gazului. Reţeaua, care va deservi 600 de locuinţe, este în probe, timp de o lună. Totodată, au demarat lucrările de asfaltare în această zonă, pe trei străzi, 2, 7 şi 11.
Au apărut zvonuri care spun că mega-proiectul Nabucco a fost abandonat de investitori.
ARAD. Deputatul PSD Dorel Căprar subliniază că materializarea proiectului de infrastructură Nabucco va aduce multe beneficii strategice directe şi economice pentru România şi implicit pentru regiunea de Vest a ţării.
Mapamond
Cancelarul german, Friedrich Merz, a calificat drept un dezastru rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfășurate duminică în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, relatează Reuters, dpa și AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 20-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg.
Local
Șase luni de închisoare i se vor adăuga pedepselor deja primite de un bărbat, pentru că a ieșit din arestul la domiciliu ca să împrumute niște cabluri.
România
România nu poate alege între consolidare și creștere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente și să organizeze mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejeze investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare la finalul reuniunii informale a miniștrilor pentru afaceri economice și financiare din UE (ECOFIN).