ARAD. Comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat 23 de tone de cartofi în valoare estimată de 30.000 lei după ce au constatat, în vama Nădlac, că transportatorul avea lipsă documentelor legale de însoţire a mărfii. Transportul provenea din Germania şi era destinat unei firme din Arad, care a respins orice asociere cu acest transport.
NĂDLAC - Un bărbat din Pecica a fost prins transportând cu un microbuz nu mai puţin de 900 de kg de ardei capia.
Local
Doar 12,85% din bugetul instituţiei merge pe salarizare. Călin Bibarţ: „Nu suntem în situația de a trebui să tăiem din posturi ocupate”.
România
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și cel al asigurărilor sociale, stabilind că actele normative sunt constituționale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.
România
MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
1