aradon.ro Web analytics


NĂDLAC. Aproximativ 700 de kg de cireşe, vişine, roşii, cartofi, ardei, morcovi şi pătrunjel au fost confiscate de poliţiştii din Nădlac. Aceştia au oprit în trafic un autovehicul condus de un tânăr în vârstă de 18 ani, din Timişoara.

De la începutul anului şi până în prezent, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj a înregistrat peste 50 reclamaţii împotriva operatorului de telefonie Orange, cele mai multe vizând modalitatea de reziliere înaintea expirării perioadei contractuale, neconformităţile semnalate la terminalele mobile achiziţionate, facturarea eronată a serviciilor.

Având în vedere apropierea zilei de 1 Iunie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj a desfăşurat o acţiune de verificare a modului de asigurare a securităţii utilizatorilor de jucării. În acţiunea de control au fost cuprinşi un număr de 19 operatori economici, fiind verificate 3.125 jucarii in valoare de 65.999 lei. Potrivit comisarului şef, Mircea Radu, neconformităţi au fost înregistrate la 15 operatori economici, la un număr de 752 jucarii în valoare de 10.565 lei.

ARAD. La punctul de trecere a frontierei Nădlac, comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat 21.480 kg de legume (cartofi), în valoare estimată de 21.308 lei. Comisarii au decis să recurgă la confiscare după ce au constatat că tranportul oprit pentru control nu avea acte a menţiunilor obligatorii referitoare la destinaţia şi locul descărcării mărfii.

Poliţişti din cadrul Politiei municipiului Turda au desfasurat o actiune având ca scop prevenirea şi combaterea activitatilor comerciale ilicite desfasurate de catre agenti economici si persoane fizice, precum si existenta documentelor legale de provenienta pentru marfurile transportate cu mijloace auto.

România

Grindeanu: Astăzi am convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor acord
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că a convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor acord politic legate de țintele macroeconomice, PNRR, OCDE și SAFE.

România

Deficitul bugetar s-a redus la aproape jumătate față de anul precedent, la 1,75% din PIB, în mai (minister)
Execuția bugetului general consolidat la 31 mai 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 35,94 miliarde lei, respectiv 1,75% din PIB, comparativ cu deficitul de 64,23 miliarde lei (3,35% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025, informează Ministerul Finanțelor. 2

România

Economist: În discuţiile legate de formarea guvernului vedem propuneri de reduceri de taxe şi de creşteri de cheltuieli. Semnalul este extrem de negativ
Propunerile legate de reduceri de taxe sau de creşteri de cheltuieli pe care le vedem zilele acestea în discuţiile legate de formarea Guvernului sunt un semnal extrem de negativ, iar cea mai mare greşeală în momentul de faţă ar fi să facem paşi înapoi în materie de consolidare fiscală, adică să ne gândim la relaxări fiscale, a transmis, joi, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor din data de 25-06-2026 sunt următoarele:

România

Ludovic Orban: PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Grindeanu
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, „decât dacă vor să se sinucidă politic„ și să îi lase „fără speranță și fără reprezentare politică” pe toți românii care cred în „democrație, drepturi și libertăți, integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană”. 1

Local

VIDEO. Cariera de piatră din Agriș funcționează, chiar dacă a fost închisă de Garda de Mediu
Sub pretextul unor lucrări de punere în siguranță, cariera de piatră din Agrișu Mare pare că funcționează, chiar dacă Garda de Mediu a dispus suspendarea activității. 4

UT Arad

Care sunt ultimele ținte ale celor de la UTA?
Adrian Mihalcea mai vrea doi fundași și un mijlocaș defensiv. A sosit și Papeau. 1

România

Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg - declarat persona non grata de Federaţia Rusă
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe. 3

Local

Canicula modifică programul „Open Boulevard”
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.