Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, marţi, solicitarea de transfer la Judecătoria Constanţa a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecătoarea care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.
Dispută între puterile statului, pe tema pensiilor judecătorilor și procurorilor după ce s-a vehiculat în spațiul public că pensiile acestora ar putea deveni mai mici. Zvonul a declanșat o pensionare masivă în ultimele zile. 68 de judecători din țară au cerut să se pensioneze, pentru a apuca o pensie mare și nu una diminuată. Imediat, instanțele din întreaga țară au adoptat o hotărâre și Tribunalul Arad nu a făcut excepție. Președintele Tribunalului Arad, Flavius Bradin a explicat că în hotărâre se găsesc „suficiente argumente pentru care noi susținem că este justificată o pensie de serviciu a judecătorilor, că este justificată atâta timp cât în momentul în care am intrat în profesie a fost anunțată o anumită vârstă de pensionare, este justificat să se păstreze”. Pe (foarte) scurt, Tribunalul Arad vrea „ca orice modificare care va avea loc să nu aibă loc peste noapte, să nu aibă caracter de surpriză și să se bazeze pe un dialog între reprezentanții sistemului judiciar și clasa politică, forul legislativ”. Adică nu noaptea, ca hoții.
România
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după terminarea votării în ţară şi afişarea rezultatelor sondajelor la ieşirea de la urne (exit-poll), că este foarte mulţumit de rezultatul votului la alegerile parlamentare şi că îşi doreşte ca UDMR să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte direcţia în care va merge România.
România
Preşedinta USR, Elena Lasconi, apreciază că sistemul creat de vechii politicieni a înfuriat poporul român şi consideră că este necesară o schimbare a elitei politice.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că liberalii sunt dispuşi să participe la o coaliţie de guvernare, iar baza de discuţie pentru aceasta să fie programul de reforme pe care îl propun aceştia.
Local
De la începerea votării, au fost semnalate în județul Arad 9 situații de încălcare a legii în contextul alegerilor parlamentare. Dintre acestea, două nu s-au confirmat, iar trei sunt în curs de verificare.
România
După 20 de ani, românii au arătat că sunt interesați de viitor și s-au prezentat masiv la votul pentru alegerile parlamentare.
Local
O femeie de 30 de ani și un bărbat de 50 de ani au fost răniți în urma unui accident produs în această seară pe drumul dintre Arad și Zădăreni.
Local
Prezența a ajuns, în județul Arad, la 47,18%, la ora 20. Secțiile de vot se închid la ora 21, însă dacă vor fi alegători la coadă în interiorul sau în fața secției, aceștia vor fi lăsați să voteze până la miezul nopții.