ARAD. Economistul Constantin Cojocaru, autorul faimoasei Legi Cojocaru, s-a întâlnit, în week end, la Casa Sindicatelor, cu câţiva dintre arădenii dispuşi să militeze- dacă vor fi convinşi- pentru formarea unei „oştiri” capabile să pună umărul la „recâştigarea României” şi a statului român, care, în concepţia sa, este, de 25 de ani, subordonat intereselor economice străine.
ARAD. Senatorul Traian Igaş consideră inadmisibilă modificarea actualei Constituţii prin încălcarea ei, respectiv printr-un referendum al cărui prag de participare este stabilit arbitrar de către majoritatea parlamentară.
ARAD. Partidul Forţa Civică a depus propriile propuneri de amendamente la revizuirea Constituţiei. Preşedintele Forţei Civice, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat că acestea sunt „ esenţiale pentru ca legea fundamentală să consolideze statutul de ţară democratică al Romȃniei, să echilibreze – la modul optim – puterile ȋn stat şi să asigure respectarea voinţei poporului suveran.”
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta nu cunoaşte textul Constituţiei şi faptul că putea emite o OUG privind reglementarea de către autorităţile locale a taxelor şi impozitelor locale încă în decembrie 2012.
România
Un adolescent de 15 ani din Cenei, județul Timiș, dat dispărut pe 19 ianuarie, ar fi fost găsit ucis. După descoperirea unor bunuri ale acestuia și a unor urme de sânge, polițiștii au extins căutările și au găsit trupul adolescentului îngropat într-o grădină. Suspecții ar fi trei minori, prieteni ai băiatului, aflați în custodia poliției.
România
Un caz grav de neglijare a unui minor a ieșit la iveală în județul Maramureș, după ce o fetiță de doar doi ani și șapte luni a fost filmată fumând o țigară electronică, în brațele surorii sale adolescente.
Local
În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta la rumegușul din interiorul depozitului pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Mapamond
Un accident feroviar a făcut un mort și patru răniți marți seară în Catalonia, în nord-estul Spaniei, când un tren suburban a lovit resturile unui zid de sprijin care se prăbușise peste calea ferată, transmite AFP.
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
Local
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
3
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
1
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.