Medicii de familie au decis să suspende protestul, să semneze contractele cu CAS şi să-şi consulte pacienţii.
Cu condiţia să ne eliberăm de prejudecăţi şi să recunoaştem că avem unele... probleme, nu boli.
ARAD.Organizația municipală de Femei a PDL Arad, în parteneriat cu Societatea Lent-Optik, lansează o campanie de amploare intitulată „Ochii – poarta deschisă spre univers”.
ARAD. Costul consultaţiei medicale ne face să ne gândim bine înainte de a lua decizia de a merge la doctor.
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1