Comunitatea de haitieni din Statele Unite ale Americii, estimată la cel puţin un milion de oameni, jumătate dintre ei având reşedinţa în sudul Floridei, s-a săturat de comentariile fostului preşedinte şi candidat republican la Casa Albă, Donald Trump, despre consumul de câini şi pisici, transmite EFE.
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a afirmat luni, la Arad, unde a participat la evenimentul "Fără Bariere - TOT Adevărul Despre Droguri", că legalizarea unor droguri în unele ţări nu a rezolvat problema traficului şi consumului, care au crescut, iar în acelaşi timp s-au înregistrat mai multe decese.
Local
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.