Local
Intenţia administraţiei este de a sprijini comerțul local și a oferi cetățenilor un spațiu modern, funcțional și adaptat nevoilor actuale.
Local
Primăria a aprobat 19 zone de desfășurare a comerţului ambulant cu produse specifice celor trei sărbători.
Local
PS Părinte Macarie, episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord, va susține o conferință în cadrul ASCOR Arad.
ARADON Sport local
Arădencele au încasat peste 50 de puncte în prima repriză și revenirea din final n-a fost de ajuns.
România
Un cetățean de naționalitate turcă, condamnat pentru omor, este căutat de polițiști după ce, plecat în permisie, nu a mai revenit la Penitenciarul Rahova. A beneficiat de peste 20 de permisii în ultimul an, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad joacă la Rapid pentru primul loc la finalul sezonului regulat.
ARADON Sport local
BUDAPESTA. Început de an în forţă, cu prestaţii apreciate şi 9 medalii obţinute de sportivii arădeni la Grand Prix Budapesta la sambo.
ARADON Sport local
SOMBOR. Două medalii de argint pentru boxul arădean la „15 Kup Nacija”, competiţie pugilistică de tradiţie desfăşurată în Serbia.