aradon.ro Web analytics


ARAD. La nivelul judeţului au fost depuse 1645 de contestaţii după afişarea rezultatelor la bacalaureat. Un bacalaureat dezastruos, cu note mici şi foarte mici a provocat, aşa cum era de aşteptat, un număr mare de contestaţii. Elevii fie chiar au crezut că merită mai mult pentru ceea ce au scris, fie speră ca în urma reevaluarii mai pot face rost de câteva sutimi pentru a lua mult râvnita medie 6.00.

ARAD. Evaluarea dosarelor de gradaţie efectuată de comisia din cadrul IŞJ a nemumlţumit 12 cadre didactice, care au depus contestaţie după afişarea noilor punctaje validate de IŞJ.

ARAD. La concursul pentru ocuparea celor 115 de posturi titularizabile din invatamantul preuniversitar aradean, din data de 14 iulie 2010, s-au înscris 1212 candidaţi. Dintre aceştia, 746 candidaţi au redactat lucrările, care au fost trimise la centrele de evaluare, ceilalţi au fost absenţi ori s-au retras iar trei au fost eliminaţi. Rezultatele concursului sunt afişate la centrele de examen şi pe adresa www.isjarad.ro/forum, la subiectul MISCARE PERSONAL DIDACTIC.

ARAD - Cei mai fericiţi dintre cei 779 de elevi care au depus contestaţie în urma examenului de bacalaureat sunt cei 22 care au reuşit să treacă examenul.

România

Nicușor Dan îi invită pe magistrații care vor să reclame probleme la o discuție fără limită de timp
Președintele Nicușor Dan îi invită pe toți magistrații care vor să reclame problemele din sistem la o discuție fără limită de timp, pe 22 decembrie, începând cu ora 10:00.

Local

Centrele de informare turistică, transformate de primari în birouri sau cabinete medicale
Majoritatea centrelor de informare turistică din județul Arad, care au fost construite cu bani europeni după 2010, au primit alte destinații în ultimii ani sau urmează să fie transformate de primării în birouri, cabinete medicale sau centre culturale, după ce s-a constatat că turiștii au preferat să se informeze online și să nu apeleze la ajutorul personalului din respectivele unități.

Local

FOTO/VIDEO. O mașină parcată a luat foc în zona Indagrara

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 11-12-2025 sunt următoarele:

România

Danileț: E rușinos modul de comportare a conducerii Curții de Apel București
Fostul judecător Cristi Danileț critică modul în care conducerea Curții de Apel București a dat explicații, în cadrul unei conferințe de presă extraordinare, în legătură cu dezvăluirile din reportajul Recorder.

România

Procurorii din CSM au o poziție diferită de judecători și solicită verificarea informațiilor din materialul Recorder
Secția de procurori a CSM anunță că va face verificări în legătură cu acuzațiile aduse de câțiva magistrați în documentarul Recorder, având o poziție diferită de judecătorii din Consiliu, care au susținut că materialul jurnalistic reprezintă o „amplificare a campaniei de destabilizare a puterii judecătorești”. 1

Advertorial

Comunicat de presă
Finalizare proiect „Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Municipiul Arad”- Cererea 1, Cod SMIS 120975

Advertorial

Comunicat de presă
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

ARADON Sport local

„Ultimul cartuș” în Liga a III-a
Viitorul va ierna pe loc de play-off, indiferent de rezultatul cu „Poli”. Se apropie Pecica și Sântana?

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.