Cu „domiciliul” la un hotel din Arad, echipa lui Angelo Massone încearcă să facă tot posibilul pentru ca la meciul de sâmbătă, ora 11, să facă de o echipă, care să poată da o replică mai consistentă Olimpiei Satu Mare. Meciul va avea loc la Şiria, localitatea lui Ioan Slavici urmând să fie gazda „şoimilor” cel puţin în acest tur de campionat.
România
Liberalul Cătălin Predoiu, ministru interimar al Afacerilor Interne, a declarat, miercuri, că nu va contesta o eventuală excludere a sa din PNL, arătând că e un „paradox” faptul că „cei care au votat un Guvern care includea liberali sunt considerați suspecți de neloialitate, dar votarea unui Guvern simplu PSD, chiar și cu condiții, este în regulă”.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, liderul USR, Dominic Fritz, și președintele UDMR, Kelemen Hunor, urmează să aibă discuții miercuri pe tema formării unui Guvern minoritar și a unei propuneri de premier, au precizat, pentru AGERPRES, surse politice.
Local
Deși programările la traseu au ajuns aproape la zi, Prefectura anunță organizarea a două sesiuni suplimentare de susținere a probei practice, în luna iulie.
Local
Perioadele cu temperaturi caniculare impun măsuri speciale pentru asigurarea protecției angajaților.
Local
D.D.M., în vârstă de 24 de ani, pădurar în cadrul Ocolului Silvic „Iuliu Moldovan”, a fost prins furând material lemnos de peste 10 mii de lei.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea desfășurării evenimentului „Open Boulevard”, circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul Revoluției, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Unirii și intersecția cu strada A.D. Xenopol, pe sensul de mers dinspre Teatrul Clasic „Ioan Slavici” către Primăria Municipiului Arad.
Local
ARAD. Nu a fost prea linişte, miercuri dimineaţă, în unele birouri din Primăria Municipiului Arad. Potrivit unor surse din cadrul instituţiei, arhitectului şef Emilian-Sorin Ciurariu i s-ar fi solicitat demisia de către viceprimarul Lazăr Faur.
5
Evenimente
Filmul, care îmbină comedia neagră, drama și thriller-ul, spune povestea a doi frați într-o fugă improbabilă.