ARAD. E un brand al școlii sau o mică afacere a vreunui părinte, profesor sau director care aduce ceva bani în plus. O școală serioasă are uniformă care îi individualizează pe elevii ei de ceilalți din municipiu. Uniforma nu face decât să le îngrădească personalitatea și nu le permite să se dezvolte, le uniformizeaxă și spiritul nu doar ținuta.
ARAD. Chiar dacă este de acord cu faptul că potenţialul candidat al USL la Preşedinţia României nu poate influenţa în vreun fel modificările care vor fi operate în Constituţie şi că nu se poate vorbi despre un conflict de interese, preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, consideră numirea una „nepotrivită ”.
ARAD. De 6 Octombrie, „Noua Dreaptă”, filiala Arad, organizează un „marş contra iredentismului maghiar”, începând cu ora 15.00, de la Podgoria (Casa Sindicatelor ) până la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.
Timişoara - Fundaşul Cosmin Contra a declarat că va veni la formaţia FC Timişoara, după ce a ajuns la o înţelegere cu oficialii clubului Getafe, unde a evoluat în ultimii patru ani şi jumătate, pentru a pleca liber de contract de la gruparea spaniolă.
ARAD - Până la ora actuală, PNŢCD Arad
nu a primit din partea Casei Regale nicio solicitare
privind sprijinirea principelui Radu pentru alegerile
prezidenţiale, a declarat preşedintele
organizaţiei municipale, Cosmin Galu.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată