ARAD - Lunile iunie, iulie, august şi septembrie ale acestui an s-au dovedit a fi extrem de prielnice activităţii Gărzii Financiare Arad.
CLUJ-NAPOCA. Razii în judeţul Cluj: peste 1300
de persoane verificate şi 1000 de maşini oprite
în trafic. Timp de două zile
poliţiştii clujeni au desfăşurat
acţiuni cu efective mărite şi controale
complexe în locurile şi zonele de risc
identificate atât în mediul urban, cât
şi în localităţile rurale. VIDEO
ARAD - În urma controalelor efectuate, agenţii
de poliţie rutieră au aplicat un număr de
257 sancţiuni contravenţionale pentru
încălcarea regulilor de circulaţie,
în valoare de 19.230 lei, au aplicat un număr de
272 puncte de penalizare, au reţinut 11 permise auto
şi 18 certificate de înmatriculare.
ARAD - Garda de Mediu din Arad continuă controalele în judeţ pe problematica gropilor de gunoi. Se urmăresc în continuare depozitele rurale dar, în atenţia comisarilor de mediu sunt, acum, cele de la oraşe, cele industriale şi de construcţii.
HUNEDOARA - Aproximativ 1.400 de controale, finalizate cu amenzi, în valoare totală de peste 40.000 de lei.
Local
ARAD. Cu ajutorul celor de la Recons, autospeciala Serviciului de Ambulanță (SAJ)Arad a fost ridicată din “craterul” creat prin spargerea plăcilor care protejează instalația artezianei.
Local
ARAD. Un incident ce ne aduce aminte de o întâmplare similară, veche de vreo doi ani, care a făcut deliciul întregii țări, și care avut drept protagonistă fântâna din Piața Catedralei - s-a repetat în această dimineață.
România
Președintele Nicușor Dan găzduiește miercuri, la Palatul Cotroceni, cel de-al 11-lea Summit al Formatului București 9 (B9), cu participarea statelor nordice, SUA și Ucrainei.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a apreciat marți că războiul din Ucraina este foarte aproape de sfârșit și că va exista o înțelegere între Rusia și Ucraina, relatează Reuters.
România
Președintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, a apreciat marți că Federația Rusă începe să devină interesată de încheierea păcii, în contextul scăderii economice și al pierderii unor teritorii ocupate anterior.
România
Președintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, a declarat marți că Varșovia și Bucureștiul sunt cele mai importante centre de răspundere strategică a NATO de pe Flancul estic.
ARADON Sport local
GHIOROC. Pentru al doilea an consecutiv, judoka arădeană Amalia Kuba urcă pe podiumul Campionatului Naţional de seniori, în condiţiile în care este sportivă Under 21 (tineret).
ARADON Sport local
Sportivii arădeni au urcat pe podiumul de premiere al Campionatului Naţional de seniori.
România
Polonia este un partener important pentru România și cele două state vor continua dialogul, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său polonez, Karol Nawrocki.