ARAD. Cum îi stă bine unei echipe campioane, Univ Goldiş ICIM a îmbrăţişat propunerea Asociaţiei Cetatea Voluntarilor Arad, reprezentată de Ana Maria Nieky, de a aduce un zâmbet pe chipurile copiilor cu probleme.
ARAD. Număr mare de vizitatori la Jandarmeria Arad cu ocazia Zilei Porţilor Deschise. Aproape 300 de copii, însoţiţi de părinţi şi profesori, au fost în vizită la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad unde, joi, 10 aprilie, a avut loc evenimentul Ziua Porţilor Deschise.
Poliţiştii au descoperit pe DN 79, un autobuz care transporta preşcolari fără a deţine licenţă de transport şi având numerele expirate.
ARAD. Punct final fazei judeţene a Cupei Hagi Danone la fotbal, sezonul 2013-2014. Conform aşteptărilor, CS Atletico Arad (grupa 2002) s-a încoronat campioană, urmând a reprezenta Aradul la faza zonală (Timişoara, 12-13 aprilie).
CAPORAL ALEXA. În Duminica a V-a a Postului Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, copiii din Parohia Ortodoxă Caporal Alexa, Protopopiatul Arad, au desfășurat o activitate în cadrul Proiectului „Sfânta Euharistie – lumina vieții creștine”.
Mapamond
Ungaria va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro oferit de UE Ucrainei dacă această țară nu permite redeschiderea conductei Drujba, prin care este livrat petrol rusesc către Ungaria și Slovacia, a anunțat vineri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, citat de Reuters.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a criticat vineri furios Curtea Supremă a SUA, declarându-se „profund dezamăgit” de hotărârea acesteia, care a anulat o parte din taxele vamale impuse de el după revenirea la Casa Albă, și a anunțat că va decreta de îndată o nouă taxă vamală globală de 10% asupra importurilor, transmite AFP.
Mapamond
Uniunea Europeană studiază „cu atenție” decizia Curții supreme americane, care a declarat vineri ilegale taxele vamale impuse de Donald Trump asupra a numeroase produse importate în SUA, relatează AFP.
UT Arad
Minutul 83 a fost unul cu cu evenimente la meciul Oțelul – UTA. Era 2-2, iar orice gol al uneia dintre echipe îi dădea speranțe îndreptățite la play-off. Mai aproape a fost UTA, căreia i-a fost refuzat un penalty.
3
Local
Un accident rutier a avut loc vineri seara pe strada Petru Rareș din municipiu.
UT Arad
A fost remiză, una care nu ajută pe nimeni! Probabil, doar adversarele Oțelului și a arădenilor. Utiștii au reclamat un penalty.
3