La concursul județean de dans modern, organizat de Clubul elevilor din Pecica.
293 de familii din judeţul Arad, beneficiare ale alocaţiei de susţinere, au fost sancţionate de AJPIS.
ARAD. Aflat la cea de-a XXI-a ediție, concursul de muzică și dans, organizat de Palatul Copiilor Arad, care a ajuns de o anvergură foarte mare, atât în țară cât și peste hotare, se va desfășura în perioada 4 – 6 aprilie (la Teatrul Clasic și Teatrul de Marionete) și va aduce în orașul nostru aproximativ 700 de participanți.
ARAD. „Ziua Porţilor Deschise” la Centrul de terapie şi recuperare pentru copii „Ghiocelul” din Arad. Evenimentul va avea loc mâine, 27 martie, între orele 9.00-14.00. Arădenii interesaţi de activitatea centrului, îl pot vizita pe strada T. Vladimirescu nr.29.
ARAD. Asociaţiile „Ieromonah Arsenie Boca” şi „Brâncoveanu”, ambele din Arad, organizează un marş de protest împotriva avortului.
Mapamond
Ungaria va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro oferit de UE Ucrainei dacă această țară nu permite redeschiderea conductei Drujba, prin care este livrat petrol rusesc către Ungaria și Slovacia, a anunțat vineri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, citat de Reuters.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a criticat vineri furios Curtea Supremă a SUA, declarându-se „profund dezamăgit” de hotărârea acesteia, care a anulat o parte din taxele vamale impuse de el după revenirea la Casa Albă, și a anunțat că va decreta de îndată o nouă taxă vamală globală de 10% asupra importurilor, transmite AFP.
Mapamond
Uniunea Europeană studiază „cu atenție” decizia Curții supreme americane, care a declarat vineri ilegale taxele vamale impuse de Donald Trump asupra a numeroase produse importate în SUA, relatează AFP.
UT Arad
Minutul 83 a fost unul cu cu evenimente la meciul Oțelul – UTA. Era 2-2, iar orice gol al uneia dintre echipe îi dădea speranțe îndreptățite la play-off. Mai aproape a fost UTA, căreia i-a fost refuzat un penalty.
3
Local
Un accident rutier a avut loc vineri seara pe strada Petru Rareș din municipiu.
UT Arad
A fost remiză, una care nu ajută pe nimeni! Probabil, doar adversarele Oțelului și a arădenilor. Utiștii au reclamat un penalty.
3