aradon.ro Web analytics


Moş Crăciun nu i-a uitat pe micuţii fotbalişti de la grupele 2003 şi 2004 de la Liceul cu Program Sportiv Arad (prof. Dinu Donca) şi CS Atletico (prof. Bogdan Oneţ). Cu ajutorul unor sponsori generoşi – Paradisul Copiilor, Hotel Olimpia Nădab, Gabi SRL, Logistic Arspeed Cargo – micuţii au primit pachete cu dulciuri şi au petrecut câteva ore în cel mai frumos loc de joacă din municipiu, Paradisul Copiilor.
E vremea serbărilor. Cei mici și chiar și cei mai puțin mici au avut momentele lor speciale care au demonstrat părinților că sunt niște copiii cu adevărat talentați și plini de creativitatea.
Pompierii arădeni au dăruit de Crăciun. Fie că l-au avut ca ajutor pe însuşi Moş Crăciun, fie că au donat bani pentru persoanele vârstnice, pompierii au dăruit. Moş Crăciun a ajuns şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad, într-un mod cu totul aparte: a intrat pe geam, urcând pe autoscara de intervenţie.
ARAD. Din peste două sute de desene primite la redacţie pentru concursul „Desenează-ne felicitarea de Crăciun!”, juriul a ales, pentru premiere, trei lucrări semnate de: Don Andreea (premiul I), Burai Ionuţ (premiul II) şi Groza Sara Maria (premiul III).
ARAD. Şah Club Vados, ARED şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Arad continuă programul de promovare a şahului în rândul copiilor cu noi concursuri de șah pentru copiii din clasele I-IV ai şcolilor din judeţul Arad.

ARADON Sport local

Eşec cu Poli, dar calificare în semifinale

Advertorial

Atrium Mall celebrează venirea primăverii pe 1 martie cu spectacolul „Cabina Primăverii”, susținut de Teatrul pe Roți din Arad și dă startul Târgului de Mărțișor pe 27 februarie!

Local

Ordine de protecție încălcate, în județul Arad
Doi bărbați au încălcat ordinele de protecție emise de instanțe pe numele lor. Unul avea interdicție de a se apropia de părinții săi, iar celălalt de soția sa

România

MAE: România a adoptat Declaraţia Ministerială de la Tirana la reuniunea Coridorului VIII
România a adoptat, alături de Albania, Bulgaria, Italia şi Macedonia de Nord, Declaraţia Ministerială de la Tirana la reuniunea privind Coridorul VIII, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Externe.

Local

Bărbat din Lipova, arestat pentru tâlhărie calificată
Un bărbat din Lipova a fost arestat preventiv după ce a intrat în casă peste o persoană, și-a bătut victimă și i-a spart... chiuveta.

Mapamond

Beijingul presează Washingtonul să elimine taxele vamale unilaterale după decizia Curţii Supreme
Beijingul a afirmat luni că evaluează consecinţele deciziei Curţii Supreme a Statelor Unite de a anula o mare parte din taxele vamale impuse de preşedintele american, Donald Trump, şi a îndemnat Washingtonul să ridice măsurile comerciale unilaterale, notează AFP.

România

Alertă pe Aeroportul Henri Coandă! Planul de intervenție preventivă a fost activat și s-a convocat celula de criză
Planul de intervenție preventivă a fost activat, duminică seară, la nivelul Aeroportului Internațional Henri Coandă București după ce o aeronavă cu 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului a semnalat activarea unui senzor de presurizare la nivelul cabinei.

Mapamond

NASA confirmă data de 6 martie pentru lansarea misiunii selenare Artemis 2
NASA a anunţat că intenţionează să lanseze la 6 martie misiunea Artemis 2, în cadrul căreia astronauţii vor zbura în jurul Lunii pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, transmite AFP. 1

Local

Începe Postul Paștelui: rugăciune și pregătire pentru Învierea Domnului
Postul Paștelui sau Postul Mare este cea mai importantă perioadă de post din calendarul creștin. El simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune prin care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Paște — Învierea lui Iisus Hristos. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.