ARAD. Şcoala şi familia au sarcina de a sădi în sufletul copilului dragostea şi respectul faţă de ţară şi trecutul acesteia. La Şcoala Gimnazială Aurel Vlaicu Arad, Ziua Naţională a României a fost marcată printr-o manifestare complexă prin rostul său, şi variată prin participare.
PECICA. Cupa „1 Decembrie” la baschet s-a desfăşurat în sala de sport a oraşului Pecica, la competiţie participând echipele feminine de baby şi minibaschet: Valbon Arad, Valbon Pecica şi CN „A. Janos” Salonta.
ARAD. Ce poate fi mai frumos decât zâmbetul mulţumitor al unui copil? Care, deşi prea timpuriu încercat de viaţă, ştie să zâmbească întorcând toată căldura sufletească pe care o simţi când le stai în preajmă.
E vorba de reacţiile adverse la vaccinul BCG. Oficial, nu există. Neoficial, Aradul are cel puţin două cazuri.
ARAD. Sunt 32 copii cu deficiențe mentale severe și asociate din care 29 provin din centre de plasament. Adică sunt ai nimănui. Au vârsta între 10 și 21 de ani și sunt elevi ai Școlii Speciale din Vărădia de Mureș, singura din județ pentru elevi cu deficiențe mentale severe.
Local
Reprezentanții Consiliului Județean Arad anunță că vor să afle toți vinovații pentru problema podului de la Șicula.
Local
Un proiect european care își propune să transforme comuna arădeană într-o localitate care produce mai multă energie verde decât consumă.
Local
Într-o atmosferă caldă și sinceră, în care s-au spus povești de viață și s-a vorbit despre egalitatea de șanse.
UT Arad
ARAD. Academia UTA a lansat în anul 2024 proiectul Centrul de Selecție și Dezvoltare (CSD), o etapă importantă în formarea copiilor care își doresc să ajungă jucători de fotbal la nivel de performanță.
Local
O femeie a returnat suma de 2.170 de lei, bani pe care un bărbat i-a pierdut în parcarea unui magazin din Galșa. Poliția transmite informații despre recuperarea obiectelor pierdute.
UT Arad
Juniorii au început sezonul cu meciuri în Cupa României. Trei victorii din patru meciuri.
România
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, consideră că iniţiatorii moţiunii simple îndreptate împotriva sa ar fi dorit ca România să nu fie reprezentată la nivel de ministru la reuniunea miniştrilor de Externe din Uniunea Europeană.
România
Cei patru ani de la declanșarea războiului din Ucraina au însemnat pentru România un seism economic marcat de inflație ridicată, presiuni bugetare și costuri energetice majore, dar și o repoziționare strategică, care a transformat țara într-un pivot logistic și energetic în Europa de Est, a declarat, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu.
2