Arădeanul Marius Copil a părăsit prematur turneul BRD Arad Challenger, cedând în trei seturi meciul cu bosniacul Setkic. Joi este ziua meciurilor din turul secund, intrarea spectatorilor la „Activ Club” fiind liberă.
UPDATE. Perechea formată din arădeanul Marius Copil și elvețianul Constantin Sturdza a fost învinsă în primul tur de către cuplul favorit principal, Albot - Sitak (R. Moldova/N. Zeelandă) scor 1-6; 7-6 (5); 7-10.
ARAD. Marius Copil vorbește despre schimbarea stilului de joc, de când lucrează cu fostul antrenor al Simonei Halep, meciul susținut în compania bulgarului Dimitrov, de la Mastersul madrilean, și speranțele sale la BRD Arad Challenger.
PARIS. Tenismenul arădean Marius Copil (locul 154 mondial) a avut o aventură scurtă la ediția din acest an a Roland Garros, oprindu-se în turul secund al calificărilor.
Paris. Tenismenul arădean, Marius Copil a reușit, azi, să-l învingă pe Victor Crivoi, în turul inaugural al calificărilor de la turneul de Mare Șlem al Franței.
Mapamond
Un nou atac masiv combinat cu rachete și drone, îndreptat în special asupra Kievului, a ucis cel puțin 20 de persoane și a rănit alte peste 80 în capitala ucraineană joi, evidențiind vulnerabilitatea apărării antiaeriene ucrainene în fața rachetelor balistice rusești, relatează EFE.
Mapamond
Un grup de 16 copii, toți din aceeași familie, au fost salvați dintr-o casă din zona rurală a statului Ohio, unde au fost găsiți în 'condiții deplorabile' după ce au fost închiși într-o singură cameră timp de aproape patru ani, au informat autoritățile americane, citate joi de EFE.
Mapamond
Problemele în aprovizionarea cu benzină din Rusia încep să se extindă și în Asia Centrală, unde unele țări nu au o producție internă suficientă de combustibil și se bazează de mult timp pe importurile din Rusia, transmite Bloomberg.
România
Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava - Dumnezeu Poartă de Grijă, soția acestuia și cei trei fii ai lor vor fi cercetați sub control judiciar, a decis, joi, Tribunalul București.
România
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Târgu Mureș l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe cântărețul Cristian Pomohaci pentru trafic de droguri de mare risc.
România
Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava - Dumnezeu Poartă de Grijă, a afirmat, joi, că din cei 400 de bolnavi găzduiți în azile, doar circa o sută au avut venituri, dar și acelea mici, banii pentru întreținere fiind încasați din donații de la oameni simpli.
ARADON Sport local
AJF Arad a obţinut finanţare Erasmus+ alături de parteneri din Portugalia şi Spania.
Local
Investiția, pentru care s-a obținut finanțare prin ADR Vest, se ridică la aproape 6 milioane de euro și are ca termen de finalizare sfârșitul anului 2028.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Federația Română de Fotbal a anunțat încheierea proiectului de clasificare a centrelor de copii și juniori din fotbalul amator din România, ediția 2026.