ARAD. Ziua internaţională a copilului aduce cu sine în fiecare an manifestări care, pe de-o parte, ţin să aşeze la adevăratele valori cinstirea, preţuirea, ataşamentul, dragostea faţă de cei mai mici sau tineri credincioşi ai Bisericii, iar altele reliefează motivele pentru care Mântuitorul Hristos a ridicat în braţe un prunc, prezentându-l drept model pentru a intra în Împărăţia cerurilor.
TÂRNOVA. Pompierii din Ineu, în colaborare cu voluntarii din Târnova, s-au luptat mai bine de două ore cu un incendiu izbucnit la un depozit de furaje al unui localnic.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a desemnat miercuri câştigătorul concursului "Primar pentru o zi" în persoana lui David Gordan, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Emil Racoviţă. Acesta va participa alături de Sorin Apostu la inaugurarea a două parcuri, la o conferinţă de presă şi la alte activităţi specifice unui primar.
ARAD. A trecut peste toate supărările şi răutăţile din ultima vreme. Cel mai valoros arbitru arădean de fotbal, Ovidiu Haţegan, are toate motivele să zâmbească. De trei zile este tătic. Soţia sa, Nicoleta, l-a adus pe lume pe Dragoş Matei.
INEU. La sediul Protopopiatului Ortodox Ineu, din Arhiepiscopia Aradului, a avut fost organizat, recent, într-un cadru festiv, la nivel de protopopiat, concursul „Copilul în familie”. La acest concurs – desfăşurat pe două secţiuni (literară şi artistcă) – au participat copii din 21 de parohii de pe raza Protopopiatului Ineu, însoţiţi de preoţii parohi, profesorii de religie şi părinţii lor.