ARAD. Scrisoare deschisa către Ing. Gheorghe Falca, Primarul Municipiului Arad, semnată de către membrii Corului Academic al Filarmonicii de Stat Arad.
ARAD - 30 de noi meserii au fost incluse de către Ministerul Muncii şi Institutul Naţional de Statistică în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR). Printre acestea, se numără ocupaţii precum auditor financiar, instructor de aerobic, psiholog şcolar, expert poligraf sau vicepreşedinte de organizaţie naţională.
ARAD - Cantata Carmina Burana de Carl Orff , în interpretarea Corului Academic şi al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii.
ARAD - În cadrul proiectului „Cetatea culturală a judeţului Arad - Sântana” desfăşurat sub egida Centrului Cultural Judeţean Arad, Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad va susţine un Concert Eminescu vineri, 15 ianuarie, de la ora 18, pe scena Casei de cultură din Sântana.
ARAD - Concertul de colinde de sâmbătă, 19
decembrie, va cuprinde doar colinde tradiţionale
româneşti.
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a etichetat Ucraina, care este atacată de Rusia, drept inamic al propriei ţări, informează Reuters.
1
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
1
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
5
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.