ARAD. Consiliul Judeţean Arad cumpără milioane de cornuri, batoane, covrigi simpli sau biscuiţi uscaţi, în ambalaje de 80 de grame fiecare.
NĂDLAC. 84 de pâini şi 25 de cornuri, pentru care nu existau documente legale de provenienţă, au fost confiscate la Nădlac, de poliţişti.
ARAD. Deputatul PSD Ciprian Luca acuză autoritățile județene de incompetență. Demnitarul arădean își argumentează afirmația prin tergiversarea de către Consiliul Județean a organizării licitației și implicit a atribuirii contractului de furnizare a cornurilor zilnice necesare în școlile din municipiu și județ.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
6