ARAD. Claudiu Ban şi colegii lui de la Gloria Arad vor putea fi urmăriţi, live, în transmisiunea postului de televiziune OTV, sâmbătă, ora 15, în jocul cu Corvinul, programat în cadrul etapei a 10 a eşalonului fotbalistic cu numărul trei.
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că războiul din zona Golfului a determinat o creștere a prețurilor la combustibili, pe fondul blocării parțiale a traficului prin Strâmtoarea Ormuz.
Adrian Chesnoiu, fostul ministru PSD al Agriculturii, a fost condamnat miercuri de Instanța Supremă la 4 ani de închisoare cu executare, într-un dosar legat de fraudarea unor concursuri de angajare în minister.
O misiune de anchetă independentă a Națiunilor Unite care investighează încălcările drepturilor omului în Iran a condamnat miercuri atacurile Israelului și Statelor Unite asupra Iranului, precum și atacurile de represalii ale Teheranului în regiune, subliniind că acestea încalcă Carta ONU, informează Reuters.
1
Partidul Social Democrat îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că a provocat, miercuri, un nou blocaj în coaliția de guvernare, în cadrul negocierilor pentru elaborarea bugetului, și anunță că imediat după primirea formei scrise a proiectului de buget se va reuni conducerea PSD pentru a decide acțiunile politice care se impun.
1
Anul trecut a însemnat o scădere semnificativă a migrației ilegale la granița de vest, însă polițiștii de frontieră au înregistrat capturi mai mari de țigarete de contrabandă.
În județul Arad, datele recente arată procente îngrijorătoare pentru unele vaccinuri esențiale din primul an de viață.
1
Peste 1.000 de sesizări au fost depuse în primele 24 de ore ale platformei fara-hartie.gov.ro, ceea ce arată cât de mare este nevoia de debirocratizare și digitalizare în România, a anunțat, miercuri, viceprim-ministrul Oana Gheorghiu.