În urma înțelegerilor bilaterale dintre autoritățile de frontieră române și ungare pentru fluidizarea traficului de persoane între cele două țări, începând cu 24 aprilie, autoritățile maghiare permit intrarea în Ungaria, cetățenilor Uniunii Europene, în scopul intrării / tranzitării propriului teritoriu, în anumite condiții.
Surorile gemene Katy şi Emma Davis au murit la interval de trei zile una de cealaltă după ce au fost testate pozitiv pentru coronavirus. Asistenta Katy Davis, în vârstă de 37 de ani, a murit, marţi, la Spitalul General Southampton. Geamăna sa, Emma, fostă asistentă medicală, a murit, vineri, în acelaşi spital.
România
Tribunalul București a suspendat, miercuri, executarea și efectele Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL din 19 iunie referitoare la convocarea Congresului Extraordinar al formațiunii politice din 21 iunie.
Local
Organizațiile neguvernamentale din Arad au solicitat Centrului Municipal de Cultură peste 5,5 milioane de lei pentru proiecte de cultură și tineret. Au primit sub două milioane.
România
Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava - Dumnezeu Poartă de Grijă, și soția acestuia, Florica, au fost reținuți, miercuri, de procurorii DIICOT în dosarul în care este investigată exploatarea unor persoane vulnerabile, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Evenimente
În acest sfârșit de săptămână, la Macea, va avea loc cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Părădăicilor.
România
Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat miercuri, ora 13:20, o țintă aeriană la o distanță de aproximativ 30 de kilometri de localitatea Vâlcove, Ucraina.
1
Evenimente
Copiii de toate vârstele vor putea urmări animația „Cel mai tare din parcare”. Înainte de proiecţie sunt programate jocuri muzicale.
Local
ARAD. Unitatea Militară 01249 din județul Arad face înscrieri pentru ocuparea posturilor de soldat gradat profesionist în cadrul Ministerului Apărării Naționale.
1
Local
Până în prezent au fost identificate doar două persoane din grupul celor 37. Toți beneficiarii sunt evaluați medical și psihologic