SÂNTANA. Grupul Şcolar Sântana a organizat, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, I.Ş.J., C.C.D, şi Primăria oraşului Sântana a patra ediţie a concursului naţional „O, ce veste minunată!”, concurs cuprins în Calendarul Activităţilor Educative ale MECTS.
La concursul „Desenează-ne felicitarea de Crăciun!”, organizat de „Jurnal arădean”.
Săvârșin. Vin colindătorii la Castelul de la Săvârșin. Ca în fiecare an Familia Regala a României va petrece Crăciunul și Anul Nou la reședința din județul nostru.
ARAD. Mai mulţi copii şi tineri de la Colegiul Economic, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” , Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” şi Grădinița PN 11 Arad sunt implicaţi într-o campanie de strângere de fonduri, care se desfăşoară la Galeria Real.
ARAD. Zilele trecute a avut loc cupa Moș Crăciun ediția a VI-a la fotbal, competiție rezervată elevilor din ciclul primar. La această ediție au participat un numar 130 de copii din 13 școli atat din municipiu cat și din județul Arad.
România
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.
România
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, din București și Timișoara, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.