aradon.ro Web analytics

Ca urmare a restricțiilor impuse de autoritățile maghiare - la sfârșit de săptămână - în ceea ce privește tranzitarea vehiculelor de transport marfă pe teritoriul Ungariei, valorile de trafic au crescut. Astfel, de duminică seara, de la ridicarea restricțiilor, aproximativ 1.800 de camioane au ieșit din România pe la frontierele de vest aflate pe raza județelor Arad, Bihor și Satu-Mare.
Cererile de înmatriculare a maşinilor au crescut de cinci ori faţă de posibilităţile Registrului Auto Român Arad, după anularea taxei de mediu, aceasta fiind prima instituţie de acest fel de la intrarea în ţară. Pentru a face faţă situaţiei, conducerea RAR Arad a decis să se lucreze pe două schimburi, şi înmatriculările se vor face inclusiv sâmbăta începând de mâine.

Mapamond

UE cere o anchetă independentă asupra gropilor comune descoperite în spitalele din Fâşia Gaza
Uniunea Europeană a anunţat miercuri, prin vocea unui purtător de cuvânt, că doreşte o anchetă "independentă" după descoperirea unor gropi comune în principalele două spitale din Fâşia Gaza, relatează AFP.

România

Actor al Teatrului Regina Maria din Oradea, condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.

Local

Arad: 36 de cazuri noi de rujeolă, în ultima săptămână
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.

Advertorial

Star Taxi se extinde în Arad. Fără tarife dinamice și opțiune de transport decontat pentru angajați
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.

Local

Frühlingsfest la Liceul German
În ciuda vremii posomorâte, elevii Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn, s-au străduit să celebreze sosirea primăverii.

Local

FOTO. Cetatea Aradului, luată cu asalt de Ziua Porţilor Deschise
Militarii din Cetatea Aradului și-au sărbătorit ziua alături de sute de copii de toate vârstele. Tinerii au avut ocazia să descopere ce înseamnă viața de soldat, să descopere o parte din tehnica militară, dar și poveștile din Cetate.

Local

Municipiul Arad va avea un parc fotovoltaic

Local

Vineri se deschide Târgul de Paște
Evenimentul va dura cel puţin 12 zile şi se va desfăşura, în premieră, în Piaţa Catedralei. Va fi şi roată panoramică. 1

Local

Campanie de recrutare la Jandarmerie
Jandarmeria Arad anunţă că lansează o nouă campanie de recrutare pentru şcolile de subofiţeri.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.