Primarul Comunei Vladimirescu susţine că a făcut o profesiune de credinţă din social democraţie.
SCHWECHAT. Probele de dublu şi simplu de la Campionatul European de tenis de masă pentru juniori şi cadeţi nu au adus nicio medalie pentru cele două arădence prezente în Austria.
Bernadett Balint şi Bianca Crişan, cele două reprezentante ale CSM Arad la Campionatele Europene de tenis de masă, rezervate juniorilor şi cadeţilor, din Austria, îşi pot îmbogăţi palmaresul cu noi medalii, după aurul, respectiv argintul cucerit în proba pe echipe.
Primarul Comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, crede că se încearcă bulversarea electoratului în preajma referendumului.
ARAD. Două balcoane de pe strada Crişan prezintă un real pericol pentru toţi pietonii care se aventurează zilnic pe sub ele.
Local
Un șofer arădean care le-a oferit polițiștilor 50 de euro mită și-a recunoscut vina și a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” Aradului mai au de așteptat până își vor afla adversarul.
Local
O femeie din Arad a fost condamnată la închisoare cu suspendare după ce a încercat să cumpere tăcerea unei fete de 12 ani care fusese violată.
Local
Prăznuirea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea a adus la Arad șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Manifestările au cuprins slujbe la Catedrala Veche, sfințirea a două icoane la Facultatea de Teologie și lansarea a opt noi volume din colecția „Ilarion Felea – Opere complete”.
2
România
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
2
Advertorial
Eficientizare energetică pentru clădiri de aparamente din orașul Nădlac pentru 3 blocuri.