ARAD. La primul tur al alegerilor prezidenţiale, frumoasa blondă Cristina a votat pentru prima dată în viaţă şi, tot în premieră, a făcut parte din biroul secţiei de votare, lucru care i-a sporit emoţiile.
ARAD. După ce senatorul Ioan Cristina l-a acuzat că, de când este director ANIF, a „dispărut” din politică, preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, îi dă replica, punctând şi activitatea pe care a desfăşurat-o de când este director ANIF.
ARAD. Co-președintele Alianței Creștin Liberale Arad, senatorul Ioan Cristina, îi răspunde preşedintelui PC Arad, Mircea Purcaru, care afirmase că nu l-a văzut în campanie.
ARAD. Co-președintele Alianței Creștin Liberale Arad, senatorul Ioan Cristina, respinge vehement afirmațiile conform cărora unii liberali vor susține tandemul Tăriceanu – Ponta, considerându-le cel puțin absurde.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că este convins de „refacerea” PNL, în sensul că fuziunea cu PDL nu se va finaliza, iar cele două partide, PNL şi PDL, vor rămâne distincte. Tocmai din acest motiv, spune Purcaru, campania la Arad se derulează aproape exclusiv de către PDL.
Mapamond
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu reduce ritmul de creștere al economiei mondiale, se arată într-un raport publicat joi de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.
Local
Cu toate că încă nu a fost identificată sursa de finanțare pentru noul spital, conducerea județului este convinsă că obiectivul va fi realizat.
România
Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă privind declararea, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, benzină şi motorină.
1
ARADON Sport local
ORĂŞTIE. Recent a avut loc prima etapă a Campionatului Național de Karate IKU, unde sportivii clubului Cobra Arte Marțiale au avut rezultate foarte bune.
Mapamond
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost însoţită miercuri de un invitat surpriză la un eveniment organizat la Casa Albă: un robot umanoid capabil să meargă singur şi să vorbească, informează AFP.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentului „Târgul de Paște 2026”, vor fi instituite restricții de circulație și măsuri de eliberare a parcărilor în zona Pieței Catedralei.
Local
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.
1