Arad. Ioan Cristina, preşedintele PNL Arad, nu a vrut neapărat să comenteze, încă, rezultatele, dar a declarat, la o oră distanţă de la închiderea urnelor.
ARAD. Pentru frumoasa blondă Cristina a fost prima dată când a fost la vot. A fost, însă, cu atât mai emoţionată cu cât a fost şi membru în biroul electoral al secţiei de votare.
ARAD. Consiliul Local al Comunei Zăbrani este primul în care se produc „permutări” în baza Ordonanţei care permite migraţia aleşilor locali, pe o perioadă de 45 de zile.
ARAD. Copreşedintele ACL Arad, senatorul Ioan Cristina, participă, vineri, la manifestările de lansare a candidaturii lui Klaus Iohannis la Dolj şi Olt. Sâmbătă, preşedintele PNL Arad va fi prezent la Iaşi, la reuniunea grupurilor parlamentare PNL şi PDL, unde, în prezenţa liderilor ACL, va fi stabilită strategia pentru sesiunea care începe.
ARAD. Directorul de la ITM, Valentin Vanci, a demisionat din funcţie, solicitând să fie mutat pe un post de execuţie. „A fost opţiunea mea, eu am solicitat să trec pe un post de control”, a declarat Vanci, în locul căruia a fost numită interimar Ecaterina Isac, fostă adjunct.
Mapamond
Președintele interimar a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5, care au zguduit țara miercuri seara (ora locală), transmit agențiile EFE și Reuters.
Evenimente
ARAD. Iubitorii de mişcare în natură sunt invitaţi sâmbătă, 27 iunie, la o drumeţie în Parcul Natural Lunca Mureşului, organizată de Asociaţia pentru Turişti Nefumători şi de Ocrotire a Naturii „Veniţi cu Noi!” Arad.
Local
Între acestea se află şi două destul de... tentante – una în Protopopiatul Arad, alta în Protopopiatul Lipova.
Mapamond
Două cutremure de magnitudine foarte mare au lovit Venezuela, clădiri prăbuşite în Caracas. Numărul victimelor poate fi de zeci de mi.
Advertorial
Când alegi un spațiu comercial, nu cumperi doar metri pătrați. Cumperi vizibilitate. Vad comercial. Acces. Posibilitatea ca afacerea să crească. Via Universitate dezvoltă și componenta comercială a proiectului rezidențial, într-o zonă cu una dintre cele mai active comunități urbane din Arad.
Local
În vârstă de 51 de ani. Lucian Vărșăndan a făcut parte colectivul Teatrului German de Stat Timișoara din 1999, când a fost angajat pe postul de secretar literar al singurei instituții din România care produce exclusiv spectacole în limba germană.
România
Președintele Nicușor Dan, a declarat, miercuri, că partidele și-au asumat că vor veni la Cotroceni cu condițiile pe care le au pentru a susține o guvernare minoritară, urmând ca joi să discute între ele aceste aspecte, iar vineri să-i prezinte concluziile șefului statului.
3
ARADON Sport local
Formația arădeană păstrează un nucleu important din sezonul precedent, extrema fiind a 5-a jucătoare anunțată de club pentru stagiunea viitoare.