Nădab. Crişul Ch. Criş şi Unirea Sântana, două dintre echipele cu pretenţii ale ligii a IV-a au încins, sâmbătă, pe terenul din Nădab, o „bătălie” amicală, din care nimeni nu a ieşit „şifonat”, căci scorul aa fost egal.
Vladimirescu. Deşi se spunea că fuziunea dintre CS Vladimirescu şi Crişul Chişineu Criş va fi pusă pe hârtie, momentan acest lucru nu s-a întâmplat, iar managerul celor de la CS Vladimirescu, Cristi Sculici (foto) ar vrea că totul să fie pus la punct cât mai repede, pentru a putea începe cu adevărat munca.
Peste 2,8 milioane lei vor fi cheltuiţi pentru a proteja patrimoniul natural de pe Crişul Alb şi Crişul Negru.
CHIŞINEU CRIŞ. Crişul nu a strălucit la acest meci, dar a câştigat. Jocul elevilor pregătiţi de Gheorghe Vânătoru a suferit, mai ales în prima jumătate de oră, atunci când Matica şi Cirebea au ratat ocazii „cât roata carului”. Incet-încet, gazdele au pus stăpânire pe centrul terenul şi – în min. 36 – au deschis scorul, prin Trif, care a primit o pasă excelentă de la Fl. Pavel: 1-0.
TG. MUREȘ. O victorie în cinci partide a înregistrat AMEFA Arad la turneul Cupei României la polo, ocupând locul cinci. Elevii lui Cristian Cosma au învins pe Crișul Oradea, scor 10-7, cedând în fața echipelor: Dinamo, scor 4-13, Steaua, 7-12, CSM Oradea, 4-19, și Poli Cluj, 6-8.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.
Local
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
Local
Producătorii vitivinicoli pot depune cereri de finanțare pentru investiții până la 19 octombrie 2026.
Local
ARAD. Conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a primit vizita unei delegații din partea Ambasadei Marii Britanii la București, în cadrul unui dialog dedicat înțelegerii particularităților regionale și a dinamicii economice locale.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează participanții la trafic că, în perioada 28 septembrie – 16 octombrie 2026, vor fi instituite restricții de circulație în zona de traversare a liniilor de tramvai de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, la intersecția cu strada Elena Drăgoi.
Advertorial
Mulți cumpărători calculează prețul de achiziție al unui Range Rover și se opresc acolo. Greșeala costă - uneori mai mult decât mașina în sine. Costul real de proprietate al unui Range Rover include service-ul specializat, piesele de import, asigurarea CASCO pentru un vehicul premium și o serie de intervenții tehnice care apar, aproape fără excepție, după primii 50.000 km. Dacă ești în etapa în care compari opțiunile și vrei să știi exact în ce te bagi, acest articol marca PLUS-AUTO.RO îți pune cifrele pe masă - fără exagerări și fără omisiuni convenabile.
Mapamond
O explozie a provocat vineri prăbușirea unei clădiri rezidențiale în centrul turistic aglomerat al Atenei, rănind trei persoane și avariind alte clădiri, magazine și mașini dintr-un cartier istoric al capitalei elene, transmite Reuters.