Fără nici o şansă la ocuparea locului IV, poloiştii de la CS AMEFA Arad au reuşit, miercuri seară, în apele Bazinului Delfinul, o frumoasă şi muncită victorie, scor 11-10, în faţa echipei Rapid.
BUCUREŞTI. Deşi a solicitat Federaţiei de specialitate organizarea celui de-al treilea turneu din cadrul Superligii Naţionale de polo, CS AMEFA Arad a fost refuzată în detrimentul Clujului.
ARAD. Înaintea celui de-al doilea turneu din cadrul actualului sezon de Superligă, poloiştii de la CS AMEFA Arad ţin strâns în braţe „lanterna roşie”.
ARAD.Halterofilul de la CS AMEFA Arad va urca pe podiumul de concurs al categoriei 62 Kg.
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
Patru agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac sunt cercetați pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani pentru a permite intrarea în România a unor transporturi de porci din Ungaria, fără documentele legale. În dosar au fost efectuate, joi, 5 noiembrie, cinci percheziții domiciliare în județele Arad și Timiș.
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.