BELGRAD. Openul Serbiei la tir sportiv a adus o nouă performanţă pentru tirista CSM-ului arădean Lucia Mihalache. Sportiva calificată la JO de la Londra s-a clasat pe locul doi la concursul din capitala Serbiei, totalizând 65 de puncte.
ARAD. Recent, la Bazinul Delfinul, s-a desfăşurat Cupa CSM Arad la înot, ediţia a VI -a. Peste 300 de sportivi de la 12 cluburi din ţară s-au întrecut pentru câştigarea unei medalii cât mai strălucitoare.
Peste 120 sportivi din cinci ţări (Ungaria, Bosnia, Serbia, Franţa şi România) s-au aliniat, recent, la startul Cupei CSM la gimnastică ritmică.
ARAD. Solidaritatea cu protestarii l-a costat 10 la sută din indemnizația lunară, pe o perioadă de 3 luni.
Campioanele de la ICIM Univ Goldiş au nevoie de victorie în meciul decisiv cu CSM Satu Mare.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.