ARAD - Comisia de Apel a FRF a judecat, vineri, memoriul
depus de CSU Vasile Goldiş, în care clubul
arădean contestă retrogradarea în Liga III
la „masa verde”.
Cinci competiţii sportive au loc, în aceste zile, în oraşul nostru, pentru a marca Ziua Copilului.
Handbaliştii orădeni dispută în devans
partida cu echipa suceveană, miercuri, de la ora 17.
Partida dintre CSM D&C şi U Bucovina Suceava
contează pentru etapa a XXIII-a a Ligii Naţionale
de handbal masculin, programată la data de 25 aprilie.
ORADEA - Handbaliştii orădeni au încercat
să ofere o replică pe măsura adversarei
în meciul cu HCM Constanţa, încheiat cu
scorul de 27-40 (10-21). Pe alocuri, ei au reuşit
să pună probleme, dar partida a fost la
discreţia oaspeţilor, care au marcat practic de
câte ori au vrut.
BUCURESTI - CSM Oradea a câştigat cel mai
important meci din returul campionatului,
impunându-se chiar pe terenul principalei
contracandidate la evitarea retrogradării, Rapid.
Local
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.
România
PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării, iar PNL nu acceptă lecții despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză, susțin reprezentanții Partidului Național Liberal într-un comunicat de presă.
România
Social democratul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, afirmă că PSD are un comportament responsabil în actuala criză politică, la fel ca în 2021 când a venit la guvernare în urma certurilor dintre PNL și USR, spre deosebire de cele două formațiuni, care au păstrarea puterii ca „unică miză cinică”.
Mapamond
Israelul, Libanul și Statele Unite au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile acestuia, dar cu obiectivul declarat de a deschide calea către o pace și o securitate durabile, a anunțat secretarul de stat american Marco Rubio, după mai multe zile de discuții menite să conducă la încetarea luptelor dintre Israel și militanții Hezbollah susținuți de Iran, transmite AFP.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1