Naţional Sebiş şi Gloria Arad nu au timp să-şi plângă de milă, după eşecurile din runda precedentă, întrucât marţi, ora 15, în „intermediara” din Liga III, sunt „condamnate” să câştige în faţa grupărilor din Simeria, respectiv, Becicherecul Mic.
Primarul Gheorghe Feieş are toate motivele să fie mulţumit. Echipa sa, Naţional Sebiş a avut un debut perfect de sezon, cu trei victorii din tot atâtea meciuri, trupa pregătită de Mihai Petcuţ instalându-se în fotoliul de lider al seriei a V-a a eşalonului trei.
Întrunit, luni, Comitetul de Urgenţă al FRF a ratificat retrogradarea echipei CSU Vasile GoldişArad în Liga III, oferind dreptul următoarei clasate în sezonul trecut în Seria II a eşalonului secund, CFR Timişoara, să evolueze în Liga II.
Rămân în afara lotului. Este vorba despre
Miţiţi şi Turcaş, care n-au
primit viza medicală din partea doctorului sportiv
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).