ARAD. La Casa de Cultura a Sindicatelor din Arad va avea loc – duminică, 24 mai, de la ora 16 - un spectacolul caritabil intitulat „La izvorul tradiţiilor” (ediţia a V-a), un festival-concurs naţional de jocuri tradiţionale bătrâneşti.
ARAD. Pregătiri pe cultură. Centrul Municipal de Cultură organizează sesiuni de perfecţionare profesională în domeniul cultural, în perioada 21-23 mai.
ARAD. Un eveniment de cultură, apreciat și lăudat, care a umplut până la refuz sala cinematografului Arta: Festivalul de Științe Umaniste.
Ar putea fi una dintre concluziile ediţiei a II-a a „Colocviului Naţional al Revistelor de Cultură”.
ARAD. Aproape 20 de reviste şi peste 25 de scriitori, la ediţia a II-a a colocviului de la Arad.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va fi înhumat la Mănăstirea Neamț. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus în Catedrala Veche din Arad.
Local
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.