Tranzacţiile online pentru haine şi cosmetice au crescut cu peste 200% în izolare, arată un raport Revolut. Românii au plătit 1,27 milioane euro pe îngrijire personală şi peste 17 milioane de euro pentru divertisment online, folosind platforma financiară. Şi cărţile au fost de interes, la fel şi donaţiile către diferite cauze umanitare.
Comisia Europeană şi autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor au verificat 560 de site-uri de comerţ electronic, aproximativ 60 % din acestea prezentând nereguli în ceea ce priveşte respectarea normelor UE în materie de protecţie a consumatorilor, informează comisia.
Mapamond
Bilanțul exploziei înregistrate luni la o fabrică de artificii din centrul Chinei a urcat la 37 de morți, în timp ce o persoană rămâne dată dispărută, a anunțat vineri postul național chinez de televiziune CCTV, citat de dpa.
România
Potrivit unui sondaj realizat în cadrul proiectului „Barometrul Informat.ro – INSCOP Research”, majoritatea românilor ar susține unirea României cu Republica Moldova în cazul organizării unui referendum.
România
Una dintre ele a avut contracte şi în oraşul nostru. Altă firmă are şi în prezent 17 obiective în pază.
Local
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA.
Local
Un grup de elevi ai Liceului de Științe Aplicate Arad, în colaborare cu elevi ai Liceului Tehnologic „Francisc Neuman”, a realizat filmul documentar „Francisc Neuman - Identitate, Memorie și Patrimoniu Urban”.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, spune că miniștrii social-democrați au lăsat ministerele pe care le-au gestionat „într-un hal absolut înspăimântător”.
1
Advertorial
Daca ai o afacere care depinde de clienti dintr-o anumita zona geografica - fie ca esti dentist, restaurator, mecanic auto, salon de infrumusetare sau magazin local - atunci Local SEO este una dintre cele mai inteligente investitii pe care le poti face in 2026.
UT Arad
Asta vrea UTA de la meciul de astăzi, cu Csikszereda. Oaspeții vor cupele europene.