ARAD. Într-un meci disputat în devans din cadrul etapei a 4-a a Cupei de Vară AJF Arad, Progresul Pecica a învins CS Vladimirescu, sor 4-2. Au marcat: A. Ponta, Trif, Vasilică, Şiclovan, respectiv, Chevereşan-2. Celelalte jocuri ale etapei sunt: Voinţa Mailat - Regal Horia, Unirea Şeitin - AS Sederhat (Seria A), Voinţa Macea - Aqua Vest, Crişul Chişineu Criş - Şiriana Şiria, Şoimii Pţncota - Viitorul Satu Nou (Seria B).
Nu doar fotbalul se află în zona de interes a AJF Arad, astfel că, sâmbătă, 20 iulie, instituția condusă de Adrian Lucaci organizează Cupa de vară la pescuit sportiv pe balta din satul Sînpaul, comuna Șofronea. Sunt invitați să participe reprezentanți ai mass-media, arbitri și observatori din cadrul AJF Arad. Coordonatorul acțiunii este Bogdan Cioară (telefon 0745390193).
NEUDORF. Pe o vreme caniculară, Victoria Zăbrani a trecut de Progresul Pecica, scor 2-1 (1-0), prin golurile marcate de: O. Edu min. 5 şi Moţ min. 89, respectiv, Trif min. 80.
În sala de sport a Şcolii Generale Nr. 11 „N. Bălcescu” din Arad a avut loc, recent, prima ediţie a concursului de aruncări de 3 puncte, „Cupa de Vară”, organizată de prof. Daniel Dragoş şi Ciulei Cristian, pentru toţi cei care au susţinut activitatea baschetbalistică la Şc. Gen. „N. Bălcescu”.
Evenimentul rutier a avut loc duminică, 12 mai, pe noul drum de legătură dintre Sântandrei și Oradea.
Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene, în cadrul unei anchete pentru asasinat, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), transmite AFP.
Judecătorul sloven Marko Bosnjak a fost ales preşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), urmând să o înlocuiască pe irlandeza Siofra O'Leary, a anunţat luni instanţa cu sediul la Strasbourg, transmite AFP.
Comandantul ucrainean responsabil de linia frontului din Harkov (nord-est) a fost înlocuit pe fondul ofensivei ruse, a anunţat luni comandamentul grupului de trupe Hortiţa, citat de Reuters.
Războiul din Gaza este o bătălie pentru ca Israelul să existe în continuare, a afirmat luni premierul israelian Benjamin Netanyahu, în contextul în care ţara sa marchează Ziua Memorială, potrivit DPA.
2
Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce finala Europa League, care se va juca în data de 22 mai, la Dublin, între Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen, a anunţat, luni, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
FCC UAV Arad a fost cea mai bună echipă la recuperări ofensive și a avut cele mai puține mingi pierdute.
Prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, s-a declarat luni deschis desfăşurării de arme nucleare în Suedia pe timp de război, într-un moment în care criticii pledează pentru interzicerea lor pe teritoriul unui nou membru al NATO, informează AFP.
4
În cursul zilei de luni, 13 mai, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un automotor, care se deplasa pe ruta Marghita - Suplacu de Barcău.