ARAD. Un număr de 12 formații, 7 din municipiu și 5 din județ, s-au întrecut, luni, în cadrul Cupei „Moș Crăciun” la fotbal, rezervată elevilor nelegitimați la cluburi de fotbal, din clasele I-IV.
TIMIŞOARA. O parte din echipa Clubului Sportiv Experienţa Multisport Arad a participat, în premieră, la o competiţie dedicată în special înotătorilor amatori. Evenimentul a fost organizat de către Clubul de Înot Masters Timişoara şi a avut ca scop promovarea înotului masters în regiunea DKMT.
ARAD. Episodul patru al Cupei Presei la șah, competiție orgainzată, din nou, la cote înalte, de către Alin Câmpeanu, președintele Șah Club Vados Arad, a avut un câștigător diferit față de primele trei ediții, Bogdan Cioara (Evenimentul Zilei) reușind să adune 6 puncte în urma celor 7 runde de șah rapid.
Patru categorii de vârstă s-au întrecut în episodul doi al turneului internaţional de fotbal în sală.
BAKU. Halterofilul arădean Răzvan Nicoară (AMEFA) a ocupat locul 5 la Cupa Mondială de haltere pentru seniori de la Baku (Azerbaidjan), în cadrul categoriei 69 kg, cu un total de 271 kg (120 smuls; locul 9 - 151 aruncat; locul 6). Un alt arădean, Florin Vizitiu (CSM) a concurat la categoria 62 kg, clasându-se pe poziţia 8, cu un total de 243 kg (112 smuls; locul 6 - 131 smuls; locul 10).
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
1
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
1
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
2
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.