ARAD. 4 speranţe pentru viitor a adus în atenţie Cupa „Andrei Pavel” la tenis de câmp, organizată, recent, de CS UTA.
ARAD. Cele mai bune patru echipe din Cupa României, faza judeţeană, ediţia 2015-2016, caută să-şi asigure un loc în marea finală, ultimul hop în drumul spre un trofeu care le dă dreptul, în toamnă, să debuteze în competiţia naţională, urmând să joace împotriva unei grupări din eşalonul trei. Cine va ajunge acolo, vom afla în câteva săptămâni.
Pentru al doilea an consecutiv trofeul rămâne la Sântana, organizatoarea competiţiei.
ARAD. În urmă cu puţine minute, la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, în prezenţa reprezentanţilor celor patru echipe calificate în „careul de aşi” al competiţiei KO, a avut loc tragerea la sorţi a jocurilor din cadrul semifinalelor Cupei României la fotbal, faza judeţeană, ediţia 2015-2016.
GALAŢI. Recent, în oraşul de la Dunăre a avut loc a XXIII-a ediţie a Cupei Danubius, competiţie destinată persoanelor cu dizabilităţi motorii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va fi înhumat la Mănăstirea Neamț. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus în Catedrala Veche din Arad.
Local
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.
România
PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării, iar PNL nu acceptă lecții despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză, susțin reprezentanții Partidului Național Liberal într-un comunicat de presă.
România
Social democratul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, afirmă că PSD are un comportament responsabil în actuala criză politică, la fel ca în 2021 când a venit la guvernare în urma certurilor dintre PNL și USR, spre deosebire de cele două formațiuni, care au păstrarea puterii ca „unică miză cinică”.