ARAD - Peste o mie de studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" şi-au luat rămas bun de la viaţa de studenţi. Dar nu pentru multă vreme, căci mulţi dintre ei vor deveni masteranzi ai aceleaşi univeristăţi.
Festivitate de absolvire pentru studenţii informaticieni din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
ARAD - Apropierea aniversării a două decenii de la redeschiderea porţilor Facultăţii de Teologie din Arad, în anul 1991, este pregătită de frumoasele momente ale cursurilor festive ale absolvenţilor.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri seara o încetare a focului de trei zile între Ucraina şi Rusia începând de sâmbătă, 9 mai, până luni, 11 mai, transmit Reuters şi AFP.
ARAD. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad organizează sâmbătă, 30 mai 2026, cu o zi înaintea Sfintei Sărbători a Rusaliilor, o excursie la Oradea.
BIHOR. Cadavrul unei tinere a fost descoperit vineri, în jurul amiezii, pe un câmp din localitatea Parhida, comuna Tămășeu, la 25 de kilometri de Oradea.
UTA face presing la FCSB, doar, doar se poate mai mult decât locul 8. Abdallah, eroul arădenilor cu FK Csikszereda.
Valentin-Florin Ciocan a fost revocat vineri din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
Anul acesta, Crucea Roşie Română marchează, pe 8 mai, 150 de ani de activitate.
SUA. Departamentul Apărării din SUA a anunțat vineri că a publicat un prim lot de documente până acum clasificate despre obiecte zburătoare neidentificate, sau OZN-uri, un subiect care îl fascinează chiar și pe președintele american Donald Trump, cel care a inițiat acest demers, relatează AFP.
Naturalistul britanic David Attenborough, care a fost timp de decenii cea mai autoritară voce din lume în chestiuni legate de natură și ale cărui documentare au fost vizionate de sute de milioane de oameni, își sărbătorește vineri cea de-a 100-a aniversare.